Jurnal de festival

JURNAL DE FESTIVAL 11.

De fiecare dată când un festival se încheie mi se pune un nod în gât – fie că am făcut parte din echipa de organizare (și, de fapt, abia aștept să se termine ca să recuperez orele nedormite, mesele sărite și liniștea zilelor...), fie că am fost invitată (și îmi pare rău că bucuria mea e pe sfârșite). Indiferent de situație, nodul e același – iritant și, uneori, angoasant. Ceva se termină și chiar dacă orice final promite o întoarcere la firescul lucrurilor sau, și mai bine, promite un început de drum, rămâi întotdeauna cu gustul melancolic al timpului care a trecut. Firește, ultima zi de Interferențe nu a făcut excepție de la acest sentiment. Ultimele spectacole ale ediției au fost Ultima bandă a lui Krapp (se putea o potrivire mai mare?), de la Teatrul ZAR din Polonia și Omul cel bun din Seciuan, al Teatrului de Comedie din Ungaria.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 10.

Ca în fiecare zi a Festivalului, ritualul de dimineață a început cu nelipsitele dialoguri cu echipele spectacolelor invitate, apoi, spre prânz, am fost invitați la lansarea tripticului Liviu Ciulei, acasă și-n lume – un omagiu adus unuia dintre cei mai importanți regizori români, al cărui nume nu a marcat doar istoria teatrului românesc, ci a depășit hotarele, fiind considerat de criticii de specialitate americani drept un genial creator de teatru.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 9.

Cu toate că fizic ne aflăm în mijlocul Clujului, la Interferențe am avut șansa să călătorim prin diferite părți ale lumii pe calea scenei. Fapt care s-a întâmplat și în această zi, când am pornit pe Nevski Prospekt, la brațul lui Gogol. Toate acestea au fost puse la cale de Laboratorul Teatral Sfumato din Bulgaria în spectacolul OOOO – Visul lui Gogol, bazat pe scrierile autorului rus (Nevski Prospekt, Ivan Fiodorovici Șponka și mătușa sa, Căsătoria, Însemnările unui nebun), realizat de Margarita Mladenova și Ivan Dobchev.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 8.

Nu e pentru prima oară în România și nu e în niciun caz prima dată când își „pune spectatorii pe fugă”. De fapt, această cernere a publicului în timpul reprezentației a devenit, în timp, un soi de element reprezentativ, la fel de caracteristic operei sale cum sunt și temele abordate sau modul special în care lucrează cu actorul

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 7.

Trebuie să mărturisesc că, profesional, cea de-a șaptea zi a Interferențelor a gravitat în jurul spectacolului În adâncuri de M. Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Ca orice noutate, care pare că le are pe toate din cele mai strălucite (text, regizor, actori, scenograf ș.a.m.d.), a țesut deja în jurul său curiozitate și zvonuri din cele bune. Prin urmare, ca o entuziastă declarată a echipei artistice de pe scena maghiară clujeană, am așteptat cu nerăbdare întâlnirea mea cu această montare și, la refugiul unei pagini de jurnal, voi încerca să îmi pun în ordine câteva dintre trăirile ce mi-au fost dăruite.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 6.

Fuchsiada adusă de Teatrul German de Stat din Timișoara este o aventură vizuală și auditivă. E o trecere printr-o viață interioară bogată, palpitantă, printr-o imaginație cuceritoare și generoasă. După reprezentația de la Cluj, cred că spectatorii au plecat cu sentimentul că întâlnirea dintre Helmut Stürmer și Urmuz era menită se întâmple, că era doar o chestiune de timp. Atât de bine se potrivesc cele două lumi. Atât de bine se așază povestea incredibilă și emoționantă a lui Theodor Fuchs în vizualul inconfundabil al lui Stürmer.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 5.

Proprișcin a înnebunit din nou, de data aceasta în imaginarul regizorului Viktor Bodó și al actorului Tamás Keresztes; care ne spun că numai nebun poți să îți depășești condiția într-o lume a cărei orânduială este făcută să te respingă. În umila sa odaie, Proprișcin își trăiește visul iubirii și, mai ales, al ascensiunii propriei existențe, el – un nimeni care, spune el, are sânge nobil.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 4.

Pentru a îmbogăți portretul străinului, personajul principal al acestei ediții, echipa Festivalului ne-au oferit încă o piesă de puzzle. Este vorba despre micul volum semnat de profesorul George Banu, intitulat Teatrul în dialog cu străinul. Autorul ne subliniază că, de fiecare dată, străinul se află sub incidența a trei momente: plecarea, sosirea într-un anumit spațiu sau context și întoarcerea acasă. Acesta „destabilizează mediul, sparge rutina” și poate fi purtător de aspecte deopotrivă pozitive și negative. Însă, cel mai important detaliu este că, odată ce și-a asumat statutul de străin, prin părăsirea locului originar, omul rămâne sub stigmatele pribegiei și ale identității misterioase, căci, prin renunțare, devine străin chiar și pentru matca din care a plecat. Astfel, el intră în jocul perpetuu al confuziei și al recunoașterii.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 3.

Scriu această pagină de jurnal ascultându-l pe Lucian Ban, pe YouTube, ce-i drept, ca să mă consolez că n-am ajuns aseară, după spectacol, la concertul lui. Aseară am ales să mă bucur de compania bună pe care Festivalul a adunat-o în sala de teatru.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 2.

Când ești departe de casă, e firesc ca împrejurimile și oamenii să nu ne fie primitoare. Nu au devenit încă parte din noi și, prin urmare, nu au nicio datorie spirituală să se deschidă în fața noastră. Porțile din față rămân deschise pentru prieteni și oaspeți, iar nepoftiții sunt îngăduiți pe la intrarea de serviciu. Însă înstrăinarea care împovărează cu adevărat se arată acasă, când pășești printre ai tăi, cei pe care îi știi atât de bine și care lasă o distanță de netrecut între voi. Spectacolul Nu vă dați jos pantofii, în regia lui Szabolcs Hajdu tocmai despre acest sentiment de înstrăinare vorbește, în toate formele lui.

Citește mai departe

JURNAL DE FESTIVAL 1.

Dragă străinule,

Mă bucur că avem ocazia să ne întâlnim așa în aceste câteva zile la Cluj. Așa, adică în apropierea scenei, în ambiguitatea (uneori aproape complice, alteori ritualică prin nimbul de mister conținut), care se formează la întâlnirea dintre întunericul sălii de spectacol și lumina rampei. Întâlnire care îmi e familiară prin asemănarea ei cu intersectarea privirii omului cu cea a reflecției sale din oglindă. Nu e prima dată când ne înâlnim, nu e prima dată când mă gândesc la tine (cu toate că nu știu dacă tu, străinule, ești cu adevărat o altă persoană sau chiar eu însămi, aflată în altă parte – în alt spațiu, în alt timp...), dar e printre puținele dăți când nu ne vom mai privi cu gravitate și ne vom juca. Și ce ne vom mai juca...

Citește mai departe

Jurnal de festival

Urmărește-ne

Calendarul festivalului

Video