Pentru a îmbogăți portretul
străinului, personajul principal al acestei ediții, echipa Festivalului ne-au oferit încă o piesă de puzzle. Este vorba despre micul volum semnat de profesorul
George Banu, intitulat
Teatrul în dialog cu străinul. Autorul ne subliniază că, de fiecare dată, străinul se află sub incidența a trei momente: plecarea, sosirea într-un anumit spațiu sau context și întoarcerea acasă. Acesta „destabilizează mediul, sparge rutina” și poate fi purtător de aspecte deopotrivă pozitive și negative. Însă, cel mai important detaliu este că, odată ce și-a asumat statutul de străin, prin părăsirea locului originar, omul rămâne sub stigmatele pribegiei și ale identității misterioase, căci, prin renunțare, devine străin chiar și pentru matca din care a plecat. Astfel, el intră în jocul perpetuu al confuziei și al recunoașterii. Mai multe gânduri despre această mitologie a străinului se găsesc această cărticică – numai bună de luat în geantă într-o peregrinare în care îți aduni gândurile. Volumul cuprinde o serie de eseuri și articole în care autorul lor meditează asupra străinului (simbolic și concret) pătruns pe scena și în dramaturgia occidentală. Așa ne vom îndrepta privirea spre străinul privit din trei perspective: cea a personajului străin de mediul în care apare, cea a actorului străin, deci exotic, care poartă cu sine o cultură interioară și lingvistică profund diferită de cea a colegilor de distribuție și cea a spectacolului străin, plecat în turneu ca să fie reprezentat în fața unui public diferit de cel de acasă.
Și pentru că tocmai ce am scris despre spectacole plecate în lume, din Coreea de Sud, Trupa
Seongbukdong Beedoolkee ne-a adus producția
MEDEA on media, în regia lui Kim Hyuntak, un fel de up-grade în zilele noastre al tragediei antice. Acum, Medeea nu este doar o prințesă a mitologiei grecești, ci este o prințesă a mass-mediei sub a cărei influență acționează. Zeii sunt acum jurnaliștii, papparazzii și prezentatorii tv. Ei sunt cei care o încurajează pe Medeea să se răzbune, ei stârnesc nebunia (tele)spectatorilor să ceară mai mult de povestea ei: scandal, sex, crimă. Așa că întreaga poveste a eroinei este trecută dintr-un format tv în altul: soap opera, conferință de presă, discuții cu invitați pe platou, desene animate, emisiune glamour, thriller etc. Plin de energie, ironic în fața manipulării și a clișeelor suprasolicitate ale culturii televizate, spectacolul
MEDEA on media se concentrează mai puțin pe subtilitățile tragicului (a cărui față, inevitabil, o transformă) și se prezintă ca un comentariu inedit, epuizant și cinic la dependența lumii occidentale (și nu numai) de zapping și șocant.
De la zgomotul televizorului dat la maximum, venit din Coreea de Sud, ne întoarcem la „muzica” lui
Beckett cu atâta atenție urmărită în spectacolul
Sfârsit de partidă, montat de
Gábor Tompa la
Teatrul Național din Târgu Mureș (Compania „Tompa Miklós”). Hamm și Clov, Nagg și Nell își trăiesc rutina cu poveștile bine știute, fără sfârșit, cu lacunele atât de familiare din amintiri, cu vorbele măsurate și ritmurile perfect controlate. Totuși, ceva s-a schimbat, ceva se termină. Poate fi vorba despre o poveste, poate fi vorba despre o viață. Tempoul crește, relațiile rigidizate se tensionează, fără furie, doar cu neliniștea unei schimbări iminente, necunoscute. În tăcerea unei lumi nemișcate, moarte, vorbele țâșnesc ca un refuz în fața liniștii pustiitoare. Cuvintele sunt singura, ultima frontieră în fața neființei. Dacă se lasă liniștea, moartea se va coborî peste ei. Hamm încă mai refuză finalul partidei ca să se protejeze de necunoscutul ce îl așteaptă, încă mai caută un final pentru povestea sa. Însă personajele sunt obligate să accepte că vorbele s-au consumat. Discursul interior, dialogul și-au pierdut semnificația; dincolo de ele a rămas doar o teamă existențială, un vacuum în relația cu Dumnezeul care nu răspunde la rugăciune și povara trecerii timpul, așadar a deteriorării perpetue, moștenită din tată în fiu. De aceea vorbele sunt mai mult muzică, decât sens, pentru că redau profunzimile ființei. Însă partida se încheie. Iar, când cuvintele se opresc, o muzică din alt spațiu le ia locul. Luminile orbitoare se aprind și apa țâșnește prin breșele spațiului. Oare începe o nouă partidă? În altă parte, o altă compoziție muzicală... Să înceapă jocul!
Irina Zlotea
