Coproducție: Shakespeare’s Theater of Piotr Kondrat – Theater Powszechny in Radom (Ząbki, Polonia)
28 noiembrie 18.00 - OFF ‒ Facebook
Durata: 1h 25'
Spectacol în limba poloneză cu subtitrare în limba engleză.
Vizionare gratuită: 24 de ore.
Recomandat persoanelor peste 12 ani!
Regie și interpret: PIOTR KONDRAT
„Shakespeare's Night" este rezultatul unui dialog continuu, de douăzeci de ani, dintre Piotr Kondrat și creaţiile lui Shakespeare. Ceea ce a inspirat crearea piesei a fost închiderea aşa-zică a lumii în mijlocul unei pandemii globale, respectiv, închiderea teatrelor. În acest context, nu putem să nu ne gândim la cele mai importante lucruri din viață. Închiderea lumii însemna, totodată, şi deschiderea minții. Reflectăm asupra întrebărilor importante. Aceste întrebări au o semnificație aparte în operele lui Shakespeare. „Shakespeare's Night" oscilează între Shylock și Hamlet, două dintre cele mai misterioase personaje care s-au născut din opera celui mai important poet al teatrului. Există printre ei şi 5 clovni - dintre care unul este clovnul lui Dumnezeu și cel al celei mai importante porunci. Gazda serii este William Shakespeare, cu o Biblie. Pentru el, acest spectacol este o încercare de a se purifica de pasiunile umane și o încercare de a transcende către cer. O călătorie plină de căderi și dificultăţi. „Shakespeare's Night" are o legătură specială cu timpul nostru petrecut în izolare și într-un sens artistic. Majoritatea scenelor au fost înregistrate de Piotr Kondrat, cu propriul său echipament video, realizate fără ajutorul altora. În schimb, scenele care au loc în teatru au fost înregistrate de un operator profesionist, cu o cameră de înaltă calitate. „Shakespeare's Night" este o călătorie spre adevăr. Adevărul vieții și cel al teatrului, cu o invitată specială sub forma pisicii Pantani.
De-a lungul celor 30 de ani de carieră în teatru și film, Piotr Kondrat a jucat nu mai puţin de 111 roluri. A colaborat cu 10 teatre poloneze și mai multe festivaluri shakespeariene din întreaga lume. În România, a prezentat 3 dintre spectacolele sale de Shakespeare în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova. De asemenea, a jucat la Bruxelles, New York, Paris și Moscova. În 2019, a participat la o producție internațională a piesei „Visul unei nopți de vară" în Armenia, în rolul lui Puck. El este şi de cele mai multe ori dramaturgul spectacolelor de Shakespeare în care joacă, fie ca autor, sau coautor. Piotr Kondrat este unul dintre cei mai aclamați actori contemporani polonezi shakespearieni.
Piotr Kondrat - actor al Teatrului Powszechny, din Radom. De asemenea, a colaborat cu Teatrul Dramatyczny din Varșovia, Teatrul STU din Cracovia, Teatrul Współczesny din Wrocław, Teatrul Polski din Bydgoszcz, Teatrul Szaniawskiego din Wałbrzych și Teatrul Polski din Lwów. Cele mai notabile roluri ale sale de-a lungul carierei au fost: Kaspar Hauser, Jesus Christ, Hamlet, Oberon, Prospero, Puck, Shylock, Chlestakov, Tito Merelli, King Ignacy, Mr. Bouvier, Mr. Jenkins. A colaborat cu renumiți regizori de teatru polonezi, cum ar fi: Piotr Cieplak, Janusz Wiśniewski, Andrzej Grabowski, Waldemar Zawodziński, Maja Kleczewska, Jan Klata.
Educaţie:
1986-1990 Facultatea de teatru, Wroclaw - Actorie
1984-1986 Facultatea de teatru, Varșovia - Dramă
Film:
„Extradition 2" în regia lui Wiesław Wójcik, 1996
„The Wars Fiancée" în regia lui Peter Edwards, 1996
„Maestrul" în regia lui Piotr Trzaskalski, 2004
„The Ciphers Stronghold" în regia lui Adek Drabiński, 2006
„The Debt Collector" în regia lui Feliks Falk 2005
„Regulile jocului" în regia lui Wojciech Jagiełło, 2013
„Syberiada polska" în regia lui Janusz Zaorski, 2013
„Sara" în regia Agnieszka Tereba, 2014
„Maria Skłodowska-Curie" în regia Marie Noelle, 2016
„Klecha" în regia lui Jacek Gwizdała, 2019
A primit numeroase premii speciale la festivalurile de teatru din Wroclaw, Riga, Kiev și Volgograd.
Spectacol plăcut de Radio Guerrilla!