Veșnicia unui profil pe Facebook

 

     „Mărturiile corpului”, tema Interferențelor din acest an, mi-a venit subit în minte pe când îmi ordonam ideile pentru textul ăsta despre spectacolul „The End” de la Babilonia Teatri (Italia).

Pentru că, din reprezentațiile de până acum, „The End” este cea mai legată de corporalitate, prin articularea sa acută, ironică, cinică, sinceră până la cruzime cu ceva ce noi, ca indivizi și civilizație, în-văluim sub opulente ritualuri sociale: MOARTEA. Sau muritudinea, dacă vreți un cuvânt mai sofisticat.

În „The End”, despre moarte, despre suferință, despre boală, despre agonie, se vorbește aproape „naturalist”, cu descrieri radiografic-acute ale decrepitudinii fizice, ale zăcutului pe un pat de spital, ale dependenței de alții și neputinței personale. Brrrr, creapy, o să spuneți. Într-adevăr, nu-i ceva plăcut de auzit, pentru că ne duce într-o zonă pe care o ocultăm, fie din „convingerea” că noi n-o s-o pățim așa de urât, fie încercând să îndepărtăm imaginea pentru „când om fi bătrâni”.

Noroc însă că Valeria Raimondi, actrița care „duce greul” spectacolului, nu e monomaniacă, așa că ne face să și râdem din când în când, povestindu-ne și despre salvarea pe facebook, prin crearea unui „profil post-mortem. Corpul moare, profilul rămâne”.

„The End” ne readuce în față una din temele fundamentale ale vieții umane, fie că ne-o asumăm, fie că fugim de ea. Construit ca un poem cu rimă, cu imagini dure, atroce uneori, rostit de Raimondi cu sacadarea unei mitraliere și dicție perfectă, textul spectacolului e îndeajuns de „tare” ca să nu aibă mare nevoie de adjuvări dinamice. Actrița nu se mișcă aproape deloc, în afară de momentul „montării” unei statui cristice, un simbol transistoric al muritudinii, dar la un moment dat, împreună cu trei actori, execută un dans rizibil în context, pe melodia „Ciao, amore”, care fracturează prin hazul implicit nucleul dur al recitativului.

Să râdem cât putem de moarte, dar să nu uităm de ea, ar fi „manifestul” acestui spectacol realizat cu mijloace simple, dar pregnant prin mesajul pe care îl transmite.

Ei, parcă ar fi vremea și pentru o comedie „corporală” de-acum. :)