Ghidușii cu Kafka și iubirea ca pedeapsă

Nu e contradictoriu titlul de mai sus, ci încearcă să rezume cele două spectacole ale zilei de ieri din Interferențe: Kafka Project și Cel care închide noaptea - primul poznaș, al doilea dureros de ofensiv. 

Kafka Project (HKN Zajc Rijeka – Drama Italiano, Croația) e un spectacol de mișcare, care pleacă de la – și conține fragmente monologate din – scrieri kafkiene precum Procesul sau Metamorfoza. Aceste texte sunt de fapt pretextele secvențelor coregrafice, care sondează absurdul „granițelor” dintre oameni (de altfel, acesta este și subtitlul spectacolului), respingerea alterității diferite, abuzul, tratate însă într-o cheie ludică, care nu exclude însă frisonul kafkian.

Splendidă a fost scena metamorfozei lui Gregor Samsa, în care tânărul devenit gândac își oripilează familia, fiind exclus, respins, privit cu oroare. Înghesuiți într-un dulap ce figurează toată casa lor, membrii familiei și chiriașii lor sunt „terorizați” de Gregor-gândacul care execută un dans onctuos pe acoperiș ori în fața lor, făcându-i să țipe de spaimă.

Arestarea fără explicații a lui Josef K. e manufacturată scenic în aceeași grilă ludică, în care „arestatul” care poate merge totuși la serviciu ajunge într-o cameră ce e birou, dar și sală de judecată, plină de conțopiști care scriu de zor, mecanic. Și aici, coregrafia împlinește sensul replicilor, accentuând nota lor absurdă și amenințătoare.

Kafka Project a avut o picturalitate bine creată din ecleraj, cu imagini limpezi și plăcute cromatic. E un spectacol creat cu fantezie de Karina Holla, amuzant și energetic, cu o interpretare acurată a actorilor croați de limbă italiană: Elena Brumini, Rosanna Bubola, Ivna Bruck, Tomas Kutinjac, Miriam Monica, Giuseppe Nicodemo, Mirko Soldano, Alessandro Maione.

Într-un registru diferit, dur, ofensiv, vicios, care bruschează spectatorul, a fost creat Cel care închide noaptea, regizat de Nona Ciobanu la Teatrul Maghiar din Cluj. Scenariul e inspirat de filmul Portarul de noapte al Lilianei Cavani și e povestea iubirii pătimașe, dureroase, masochiste chiar, dintre un fost ofițer nazist și una din victimele sale, o tânără evreică de care acesta se îndrăgostește în lagăr. Dincolo de situația neobișnuită, care e deja o povară pentru ambii protagoniști, relația lor e și una extrem de conflictuală, de dominare din partea lui și o supunere umilă din partea ei, dar cu pusee contondente.

Nona Ciobanu a propus o cheie extrem de pregnantă pentru spectacolul ei, care e de multe ori agresivă pentru privitor, prin coregrafia interactivă, plină de brutalitate, a celor doi eroi, care te face aproape să scrâșnești din dinți din cauza tensiunii ce se acumulează. Cei doi actori, Enikő Györgyjakab și Gábor Viola, au întruchipat absolut impecabil această „coregrafie de contact”, redând cu acuitate tensiunea personajelor, zbaterea lor vicioasă între auto-pedepsire și depdendență afectivă. Enikő a fost o Hanna fragilă și totuși voluntară, umilită dar și răzvrătită, dominată de Max, conturat de Gábor într-o notă perversă, inflexibil și brutal, dar măcinat de culpa războiului și de dragostea nepermisă pentru o evreică.

Excelente secvențele video cu o Hanna mai tînără, victimă a ofițerilor naziști, care au dat contrapunctul fin, de o dureroasă delicatețe, la situația scenică.

Ce se poate la rigoare reproșa Nonei Ciobanu e o anumită ostentație în configurarea conflictului, o sacadare a relației celor două personaje. Totuși, spectacolul ei e echilibrat și, în ciuda durității sale, încărcat de o rafinată – decadentă, e-adevărat – poezie.