Noul locatar și Însemnările unui nebun - zi bucureșteană la festival

Gábor TompaAndrás Visky, Robert Woodruff și Carmencita Brojboiu au vorbit, începând cu ora 10.00, la Casa TIFF, despre spectacolul Caravaggio Terminal. „Artistul greu de suportat și de multe ori încăpățânat, Caravaggio, apare în acest spectacol ca un personaj al timpurilor noastre, un artist vizual, care „pictează” cu ajutorul unei camere de filmat și al unui ac folosit pentru tatuatre.” – a precizat András Visky.

La următoarea discuție, moderată de Gábor Tompa și András Visky, au participat coreograful József Nagy, alături de criticul de teatru şi directorul artistic al Festivalului Naţional de Teatru, Marina Constantinescu. Aceasta a precizat că, din punctul său de vedere, întreaga carieră a lui József Nagy stă sub semnul unei sensibilităţi fundamentale. La această întâlnire, alături de multe alte teme, s-a discutat și despre viţa de vie pe care artistul o are în Kanizsa. József Nagy a vorbit despre „dialogul muntelui îmbrăcat cu viţă de vie.”

Spectacolul Noul locatar de Eugène Ionesco, pus în scenă de Gábor Tompa la Teatrul Nottara din București, s-a jucat în Sala Mare în regim studio. Noul locatar vorbeşte despre faptul că suntem captivi ai amintirilor care ne înconjoară sau pe care le avem în adâncul sufletului, în timp ce, în realitate, suntem din ce în ce mai aproape de mutarea eternă. Ce ne rămâne oare în afara amintirilor? La ce ne foloseşte toată această agoniseală? Din absurdul situaţiilor de viaţă reiese şi comicul prezent în spectacol.

În paralel cu această reprezentaţie, în Sala Studio a Teatrului, o altă trupă din București (ArCuB, Centrul Cultural Al Municipiului București), a prezentat Însemnările unui nebun de N. V. Gogol, regia: Felix Alexa. Un spectacol inedit, în care umorul și drama se îmbină, în timp ce starea de nebunie cuprinde din ce în ce mai mult mintea și trupul personajului principal.

La finalul zilei, începând cu ora 23.00, a avut loc concertul trupei The Best of Me, din care fac parte şi doi dintre actorii Teatrului Maghiar de Stat, respectiv Loránd Farkas şi Szabolcs Balla. Din formaţie mai fac parte: Károly Enyed, Áron Ferencz şi Tibor Menyhárt. Ei le-au oferit celor prezenţi la Casa TIFF o seară muzicală presărată cu numeroase surprize.

Urmărește-ne

            

Calendarul festivalului

Noiembrie – Decembrie 2014

Blogul festivalului

Ca un disk-image în spatele căruia am dori să fim driveri.

Video

ORGANIZATOR
EVENIMENT FINANȚAT DE
 
SPONSOR PRINCIPAL
CU SPRIJINUL
 
SPONSORI
 
PARTENERI
PARTENERI MEDIA
© INTERFERENCES International Theater Festival 2014 is courtesy of Hungarian Theater Cluj - Copyright 2014