Știați că Shylock...

...este singurul evreu din opera lui Shakespeare? În perioada când celebrul englez scria Neguțătorul din Veneția regina Elisabeta poruncise ca toți evreii să locuiască într-un ghetou, zice-se că pentru a „controla” fluxul banilor pe care aceștia îl împrumutau cu dobândă.

Shylock e un personaj bizar, pedepsit aparent pentru lăcomia lui și conturat ambiguu, de fapt, de Shakespeare, în ciuda notei antisemite pe care o are textul. S-o fi aliniat marele Will momentului istoric pe când scria Neguțătorul...? Pentru că altă explicație nu există pentru ambiguitatea acestui personaj memorabil, dar parcă nu „întreg”, care e Shylock.

Toate nuanțele acestui caracter sunt vizibile în spectacolul jucat la Festivalul Interferențe, aseară, de Teatrul Național Habima din Israel. Montarea lui Ilan Ronen pare una „de epocă”, cu personaje costumate clasic-venețian, elegant, cu măști de carnaval, și într-un format recitativ, să spunem, fără actualizări, cu actorie „meșteșugărească”, ce pune excelent în valoare textul lui Shakespeare. Este de fapt o lectură foarte fină, în care miza cade pe actor și pe trasarea firelor din ghemul intrigii. E-adevărat, această cheie clasică poate obosi spectatorul, pentru că Neguțătorul din Veneția e o piesă cu anume „bavură” pentru temperamentul nostru de azi.

Ce am remarcat în spectacolul de la Habima a fost însă jocul de semnificații „ideologice”, dincolo de poveștile de dragoste și peripețiile personajelor. 

De pildă, tâlcul „gajului” cerut de Shylock lui Antonio, acea bucată de carne pe care cămătarul ar putea s-o taie din trupul tânărului dacă nu-i va fi îanpoiat împrumutul, se dezvăluie altfel aici. Un accent aparte are replica evreului, ce transformă în simbol dobânda: carnea de om nu e bună, așadar, împrumutul pare un gest de bunăvoință față de un creștin.

Dar aparențele înșală. O fi fost Shakespeare obligat să schimbe portretul personajului său, nepermis de „de treabă”? Probabil, cred, pentru că pe măsura evoluției intrigii, Shylock se transformă radical, hai să zicem că din cauza fugii fiicei sale, care l-o fi înrăit, dar explicația asta nu acoperă cu totul comportamentul său. Shylock devine anticreștin, cu expresii dure – dar și replicile antisemite sunt marcate net în spectacol –, își exhibă lăcomia, pe scurt, devine antipatic. Și totuși, nu te poți bucura de pedepsirea lui, ci devii cumva compasiv la final, ceea ce arată exact ambiguitatea acestui personaj, omul cu cel mai misterios destin din întreg teatrul shakespearian. Cruzimea excesivă a lui Shylock, care vrea să-l taie pe Antonio pentru a-și recupera gajul, nu are o explicație limpede. Parcă era musai ca evreul să devină „rău de tot”, diabolic, demn, adică, de oprobriu. Cam maniheist Shakespeare ăsta, aici. Dar așa erau vremurile...

Spectacolul de la Habima a conturat altfel interacțiunea personajelor din Neguțătorul... Iar spectacolul a adus ceva în plus, deși dinamica lui n-a fost neapărat cea mai inspirată. Echipa de actori a jucat unitar, după același cod al recitativului expresiv, cu amprenta pe cuvânt. Jacob Cohen a fost un Shylock cuceritor, versatil, subtil, convingător și în luminile, și în umbrele caracterologice. Acurat a jucat Alon Ophir în Antonio, foarte expresive Rinat Matatov (Nerissa) și Hila Feldman (Portia), excelentă muzica lui Ori Vidislawski, cu un leitmotiv de percuție care calibra cu efect nodurile intrigii. 

Repet, Neguțătorul din Veneția, în această versiune, ni-l dezvăluie altfel pe Shylock cel misterios, ca și pe autorul său care l-a „salvat” în istorie. E-adevărat, Shakespeare n-a mai avut voie apoi să aducă pe scenă vreun personaj evreu. Așa că Shylock e unic.

 

Claudiu Groza