Roger Vitrac: Victor sau copiii la putere

2h cu pauză 

Victor, nouă ani: DIMÉNY ÁRON

Charles Paumelle, tatăl lui Victor: BOGDÁN ZSOLT

Émilie Paumelle, mama lui Victor: KATÓ EMŐKE

Lili, servitoarea lor: VARGA CSILLA

Esther, șase ani: ALBERT CSILLA

Antoine Magneau, tatăl lui Esther: SZŰCS ERVIN

Thérèse Magneau, mama lui Esther: VINDIS ANDREA   

Louségur, generalul: BIRÓ JÓZSEF

Ida Mortemart: ENIKŐ GYÖRGYJAKAB

Doctorul, Doamna mută, Maria, servitoare: LEVENTE MOLNÁR

Regia: SILVIU PURCĂRETE

Scenografia: DRAGOȘ BUHAGIAR

Muzica: VASILE ȘIRLI

Colaborator muzical: KATALIN INCZE G.

Asistent de regie: ISTVÁN ALBU

Asistenți scenografie: PETRE-TIBERIUS TRIFAN, Vladimir Iuganu

Regia tehnică: YVONNE NAGY

Privind lista de distribuţie a dramei, s-ar părea că avem de-a face cu una din piesele de bulevard care copleşeau scenele pariziene din acea vreme. Însă după ce aflăm că protagonistul, care îşi sărbătoreşte a noua aniversare, Victor are o înălţime de 181 centimetri, începem să ne dăm seama că nu este vorba neapărat de reprezentarea realistă sau imitaţia unui segment din viaţa burghezilor. Prima scenă aduce deja o serie de provocări: Victor, copilul de nouă ani, o manipulează pe cameristă spărgând o vază de Sèvres de mare valoare, după care o suspectează de servicii sexuale oferite patronilor săi. Iluzia lumii şi valorilor burgheze să prăbuşeşte în câteva clipe.

Ne confruntăm cu o lume bulversată care şi-a pierdut valorile, în care adulţii citează lungi pasaje din enciclopedia Larousse, vorbesc simultan şi se comportă ca nişte copii. Nu ne mirăm că Victor îl „călăreşte" pe generalul Lonségur sosit la cină, că adulţii îşi trăiesc poftele sexuale excesive şi se înşală în faţa copiilor, că o doamnă apărută din întâmplare şi chinuită de gaze intestinale, Ida Mortemart, este ceea care trezeşte în Victor sentimente adevărate, şi că după plecarea ei toată lumea o ia razna, comportamentul uman devine imprevizibil, iar funcţionarea limbii contrazice regulile minţii lucide.

Toate acestea ne duc cu gândul la marca mişcării suprarealiste: viaţa este de fapt un vis, o halucinaţie, o hipnoză.