Spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe se bucură de un interes deosebit din partea iubitorilor de teatru, majoritatea spectacolelor jucându-se cu sălile pline. Tema centrală a evenimentului, străinul, se apropie din ce din ce în ce mai mult de publicul clujean, care, cu prilejul Festivalului Interferențe, are ocazia de a veni în contact cu zone culturale și teatrale diferite.
În acest context, companiile
Teatrului Pușkin din Moscova și
Cheek by Jowl din Londra au prezentat la Cluj piesa
Măsură pentru măsură de Shakespeare, regizată de
Declan Donnellan într-o cheie contemporană. Spectacolul este asemeni unui thriller pasionant, cu repercusiuni dramatice, iar povestea devine poate chiar mai scandaloasă astăzi decât atunci când s-a jucat pentru prima oară.
Spectacolul
Teatrului Național din Luxemburg,
Rinocerii, în regia lui Frank Hoffmann, poate fi considerat un demers împotriva isteriilor colective şi a epidemiilor care se ascund sub masca raţiunii şi a ideilor inovatoare. Combinând comicul cu tragicul,
Rinocerii este, poate, scrierea cea mai ofertantă a lui Ionesco.
În paralel cu spectacolele programate în cadrul Festivalului Interferențe, se desfășoară și două workshop-uri destinate tinerilor critici de teatru și jurnaliștilor. La atelierele organizate de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, respectiv de Uniunea Teatrelor Europene participă tineri din țări precum Hong Kong, Japonia, Turcia, Croația și Cehia.