Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Interferențe începe în două zile!

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. În cele unsprezece zile de festival vor fi prezente la Cluj 14 companii din 11 țări.

Gábor Tompa, directorul Festivalului, a declarat în cadrul conferinței de presă de dinaintea Festivalului că tema ediției din acest an este Teamă / Speranță și se referă la frica stârnită de recentele epidemii și de război. În această perioadă, teatrul trebuie să caute cu pasiune adevărul și să scoată la iveală faptele, cauzele și interesele misterioase din spatele evenimentelor, evidențiind și conexiunile stufoase care antrenează aceste manifestări tragice. Dar, ceea ce este și mai important, teatrul trebuie să insufle speranță publicului, o licărire de lumină, și a amintit cuvintele încurajatoare ale lui Isus: „Nu vă fie teamă!”.

În deschiderea Festivalului este programat spectacolul Hamlet de William Shakespeare, în regia lui Gábor Tompa (Teatrul Maghiar de Stat Cluj). Hamlet este un reper în istoria Teatrului Maghiar, mai ales acum, când teatrul sărbătorește 230 de ani de existență – a mai spus Gábor Tompa.

În cele unsprezece zile ale evenimentului, publicul clujean se poate bucura de spectacole ale unor companii internaționale și naționale precum: ATELIER 3+1 (Franța), Collectif A, (Paris, Franța), Teatrul de Stat Constanța (România), Teatrul Cetate din Gyula (Ungaria) Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România), Teatrul Național „Illyés Gyula” din Berehove (Ucraina) Teatrul „Kosztolányi Dezső” (Subotica, Serbia), Teatrul Național din Luxemburg (Luxemburg), Ensemble Modern (Germania), Odéon – Théâtre de l’Europe (Paris, Franța), Teatrul Național São João (Porto, Portugalia), SNT Drama Ljubljana (Slovenia), Unteatru (România), Théâtre Vidy-Lausanne (Elveția), Wansung Playground – Doosan Arts Center (Seul, Coreea de Sud).

Casa TIFF va găzdui și anul acesta dialogurile cu creatorii spectacolelor, programul evenimentelor conexe fiind completat de vernisaje, lansări de carte, proiecții de film și concerte.

Programul și mai multe informații despre spectacole și evenimente poate fi accesate pe site-ul Festivalului: www.interferences-huntheater.ro.

Co-organizator: Fundația Corvineum. Finanțatori: Ministerul Culturii, Guvernul Ungariei și Fondul Bethlen Gábor, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Uniunea Teatrelor din Europa, Institutul Cultural Român, Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice, Energobit, Consiliul Județean Cluj, Fundația Communitas. Partenerii principali: Casa TIFF, Casa Tranzit, Opera Națională Română din Cluj, UNITER. Partener de mobilitate: RMB Inter Auto.

Ofertă specială pentru spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj prezentate în cadrul Festivalului Interferențe 2022!

  • Spectatorii care achiziționează bilete pentru cele trei spectacole ale Teatrului - Hamlet, Macbett și Oedipus - vor primi un bilet gratuit.
  • Spectatorii care cumpără 2 bilete la Hamlet, Oedipus sau Macbett vor primi gratuit al treilea bilet.
  • Biletele de grup pot fi achiziționate pentru mai mult de 10 persoane. Prețul unui bilet pentru spectacolele Hamlet și Oedipus este de 30 de lei de persoană, iar pentru Macbett de 20 de lei de persoană. Persoana care însoțește grupul va primi un bilet gratuit.

Oferta este valabilă doar pentru biletele achiziționate de la casa de bilete a Teatrului.

Biletele la spectacolele din cadrul Festivalului pot fi achiziționate on-line de pe www.biletmaster.ro și de la Casa de bilete a Teatrului.

Casa de bilete a teatrului va fi deschisă în perioada 17-27 noiembrie, între orele 10.00 și 22.00.

Teatrul își rezervă dreptul de a modifica programul Festivalului!

Urmărește-ne

                    

Calendarul festivalului

November - 2022

Video

Ziua a opta 

Contact

Directorul Festivalului: Tompa Gábor

Emil Isac u. 26-28. Cluj-Napoca
Tel.:+40 264-431 986
office@huntheater.ro

ORGANIZATOR

EVENIMENT FINANȚAT DE

 

CU SPRIJINUL