2h 45’ cu pauză (Partea I: 1h 50', Partea II: 40')
Spectacol în limba maghiară cu subtitrare în limbile română și engleză.
Recomandat persoanelor peste 14 ani!
Bazat pe traducerea în limba maghiară de Arany János
Claudius: Ervin Szűcs
Gertruda: Imola Kézdi
Grupul Wittenberg:
Hamlet: Miklós Vecsei H.
Horatio: Balázs Bodolai
Marcellus: Zsolt Gedő
Bernardo: András Buzási
Francisco: Ferenc Sinkó
Ofelia: Zsuzsa Tőtszegi
Polonius: József Bíró
Laertes: Tamás Kiss
Rosencrantz: Éva Imre
Guildenstern: Anikó Pethő
Osric: Szabolcs Balla
Duhul: Zsuzsa Tőtszegi, Lucian Chirilă
Mesagerul: Gizella Kicsid
Copilul Hamlet: Venczel Lőrincz-Szabó
Copilul Ofelia: Sára Viola
Regia: Gábor Tompa
Decorul: András Both
Costumele: Bianca Imelda Jeremias
Dramaturgia: András Visky
Muzica originală: Vasile Șirli
Coregrafia: Melinda Jakab
Imagini video: András Rancz
Asistent costume: Gyopár Bocskai
Asistent de regie: Emőke Veres
Asistent de regie: Sári Gálhidy
Regia tehnică: Réka Zongor
Hamlet este asaltat de marele proiect al modernității timpurii, şi anume posibilitatea exercitării unei credințe personale și directe, precum și de o gravă îndoială cu privire la originea divină a puterii regale. Claudius este descris în cuvinte puternice și directe ca fiind nedemn de exercitarea regalității. În acest fel, moartea violentă a bătrânului Hamlet devine sinonimă cu moartea lui Dumnezeu și cu imposibilitatea învierii:
„Un rege atât de bun! Ca un luceafăr / Pe lângă un satir, faţă de acesta".
Îndoiala disperată a lui Hamlet nu se îndreaptă însă doar spre Claudius, ci și spre tatăl-Dumnezeu ucis, în persoana propriului său tată. Cele 95 de teze ale lui Luther subliniază nesustenabilitatea dogmei purgatoriului (pe care o vede tocmai ca pe o însămânțare nocturnă a Satanei, cu care a corupt doctrinele credinței), întrucât o vede ca pe o auto-reprezentare a unei instituții bisericești care menţine în mod artificial dependența credincioșilor. Prin urmare, Hamlet este obligat să se îndoiască de însuşi Duhul tatălui său întrucât bătrânul Hamlet, pe lângă faptul că suferă în purgatoriu, crede că propria suferință este scurtată prin răzbunarea fiului său, ceea ce nu este în niciun caz o idee creștină, fie ea catolică, protestantă sau ortodoxă.
Situația dramatică iscată îl obligă pe Hamlet să joace rolul răscumpărătorului care nu posedă mijloacele necesare, şi nu crede în propria vocație: fiul trebuie să facă un act de justiție și de restituire pentru a restabili un regat în a cărui ordine etică nu mai crede sau în privinţa căreia are cel puțin îndoieli serioase.
Este o poziție mediană, promisiunea tragediei pure și a catharsis-ului, care menţine întreaga lucrare ca un întreg perfect și totodată îl fragmentează, așa cum se întâmplă în general cu marile opere. Catharsisul nu este însă posibil fără abolirea completă a „ordinii” existente: totul trebuie să piară pentru ca noua ordine etico-politică să se nască din ruine, dar mai ales în inima spectatorului, care – dacă e norocos – va recunoaște în spectacolul Hamlet propria sa situație.
András Visky
Bilet online
